De ce se formează scara pe anozii de ruteniu-iridiu-titan ale generatorului HOCL? Cum să preveniți detartrarea pe termen lung în celulele electrolitice

De ce se formează scara pe anozii ruteniu-iridiu-titan? Cum să preveniți detartrarea pe termen lung în celulele electrolitice
– Un ghid tehnic concis pentru utilizatorii de generatoare de acid hipocloros
Echipa post-vânzare a companiei noastre îi aude adesea pe clienți spunând: „Chiar și atunci când dimensiunea anodului este mărită proporțional, conținutul efectiv de clor nu crește, în timp ce consumul de energie continuă să crească.” Cu toate acestea, atunci când dezasamblam celula electrolitică și examinăm electrozii folosind un microscop electronic cu scanare (SEM) și difracție de raze X (XRD), aflăm că situația diferă de așteptările noastre: scara tare, groasă de calciu-magneziu nu se află în mare parte pe anodul ruteniu-iridiu-titan, ci pe catodul direct opus acestuia. Problemele la nivelul anodului provin în principal dintr-o combinație de scară mixtă, biofilm și acoperiri învechite. Pur și simplu înlocuirea anodului mai scump nu reușește adesea să abordeze cauza principală - detartrarea are loc la interfața dintre electrod și soluție, care este un fenomen electrochimic localizat, fără legătură cu uzura materialului anodului.
Considerăm prevenirea la scară ca „gestionarea micromediului la interfață”. Mai jos, vom clarifica patru puncte cheie: unde și cum se formează scara; cum un strat subțire de sol poate deteriora acoperirile scumpe; costurile respective ale inversării polarității și spălării cu acid; și strategii de prevenire la scară concepute pentru a minimiza timpul de nefuncționare pe termen lung în celulele electrolitice.
I. Unde are loc scalarea: o zonă alcalină invizibilă se ascunde pe partea catodului
Luați ca exemplu producția de acid hipocloros prin electroliza saramură diluată: clorul gazos este eliberat la anod și apoi transformat în acid hipocloros; catodul consumă în mod continuu apă și eliberează hidrogen gazos, în timp ce ionii de hidroxid ies continuu dintr-o peliculă subțire de apă care aderă strâns la placa electrodului. Această peliculă de apă are o grosime de numai zeci până la sute de micrometri. Deoarece ionii de hidroxid nu au timp să se amestece uniform cu apa din jur, pH-ul local de la suprafața catodului crește brusc de la pH-ul neutru sau chiar slab acid al apei care intră la un pH puternic alcalin de 11 până la 12.

Prin urmare, indiferent dacă echipamentul produce acid hipocloros slab acid sau hipoclorit de sodiu alcalin, pe suprafața catodului există întotdeauna o zonă puternic alcalină, care servește drept teren propice pentru detartrare.
Atât sarea brută, cât și apa conțin urme de ioni de calciu și magneziu, precum și cantități mici de ioni de bicarbonat. La intrarea în zona alcalină, ionii de calciu reacţionează cu ionii de hidroxid pentru a forma hidroxid de calciu (hidroxid de calciu hidrat), care constituie componenta principală a calcarului; reacţionează apoi cu ionii de bicarbonat pentru a forma carbonat de calciu. Ionii de magneziu formează hidroxid de magneziu, dar datorită cantității mici și mărimii cristalelor fine, nu pot fi distinși atunci când sunt amestecați în scară. În timpul unui proces stabil de electroliză cu o densitate de curent măsurată de 1.000 de amperi pe metru pătrat, 80% până la 90% din cristale se formează direct pe plăcile catodice. Microscopia electronică cu scanare dezvăluie că aceste scale constau din fulgi hexagonali și structuri scurte asemănătoare unor tije, care sunt caracteristice hidroxidului de calciu.
Situația pe partea anodului este diferită. Hidroxidul de calciu este prezent într-un mediu acid puternic oxidant, cu evoluție de clor, unde se luptă să rămână stabil, rezultând foarte puțină formare de depuneri alcaline groase și dure. Există trei probleme principale aici: depozitele și particulele de fier-mangan sunt atrase în crăpăturile acoperirii; în zonele cu curent scăzut, colțurile moarte și în timpul opririlor, bacteriile și algele secretă polimeri extracelulari pentru a forma biofilme, care acționează ca un lipici pentru a lega particulele și microcristalele de plăcile electrozilor; dacă nu sunt curățate temeinic, calciu și magneziu vor rămâne după inversarea polarității.
Rezumat: Calcarul dur se formează în primul rând pe catod, în timp ce anodul este afectat de calcară mixtă, biofilme și deteriorarea acoperirii; prin urmare, prevenirea la scară trebuie să abordeze problemele de ambele părți simultan.
II. Cum se formează scala treptat
Se credea anterior că detartrajul are loc atunci când concentrația de ioni în apă este suficient de mare pentru a provoca precipitații. Cercetările recente indică faptul că acest proces nu este atât de simplu; formarea hidroxidului de calciu implică în mod obișnuit patru etape: ionii de calciu se agregează mai întâi la interfața catodului în clustere la scară nanometrică (necristalizați încă); pe măsură ce ionii de hidroxid se acumulează și hidroxidul de calciu devine suprasaturat, nuclearea are loc simultan pe suprafața electrodului și în suspensie; apoi, nucleii cresc de-a lungul unor fețe specifice de cristal în cristale hexagonale asemănătoare plăcilor; în cele din urmă, cristalele asemănătoare plăcilor se interconectează și se stivuiesc, formând un strat poros, dar dens, care învăluie particulele.
Există alți doi factori care sunt adesea trecuți cu vederea, dar care pot ajuta la prevenirea acumulării de scară. Ionii de magneziu fac ca cristalele de hidroxid de calciu să devină mai puțin bine definite și mai fine ca granulație, rezultând un strat de sol mai slab care este ușor spălat de curgerea apei; substanțele organice precum acidul humic sunt și mai eficiente, deoarece pot chela ionii de calciu și magneziu, reducând dimensiunea cristalelor și subcristalelor de la aproximativ 112 nanometri la între 75 și 90 de nanometri. Cu toate acestea, substanțele organice nu pot fi aplicate direct în aplicații de inginerie deoarece cresc consumul de energie și trebuie îndepărtate înainte ca apa de băut și alimentele să fie dezinfectate. Valoarea lor constă în a ne reaminti că împiedicarea calcarului să „devină mai mare sau mai dens” este mai eficientă decât curățarea ulterioară.
Cum să efectuați întreținerea de rutină și să monitorizați durata de viață
Avem câteva recomandări. Creați o înregistrare de bază a presiunii din rezervor pentru fiecare unitate, documentând presiunea inițială din rezervor la concentrația de sare și debitul standard; utilizați acest lucru ca referință atunci când evaluați scalarea mai târziu. Monitorizați trei indicatori: o creștere constantă a presiunii din rezervor, o scădere a clorului disponibil și o creștere a consumului de energie electrică per tonă metrică de apă sau per gram de clor disponibil. În timpul întreținerii anuale, verificați dacă straturile de acoperire se decojesc, depunerile de calcar care blochează electrozii și deformarea canalelor de curgere sigilate. Când spălați cu acid, urmați cu strictețe recomandările producătorului privind tipul, concentrația și durata de acid, apoi clătiți bine cu apă curată. Evitați să lăsați echipamentul inactiv pentru perioade lungi de timp; la oprire, scurgeți saramura și clătiți electrozii, deoarece expunerea prelungită la un mediu umed promovează creșterea biofilmului și detartrajul localizat.














